A plecat în Polonia la muncă și și-a găsit dragostea: povestea Cristinei

La 20 de ani, Cristina a plecat pentru prima dată la muncă în Polonia, într-un depozit. Avea emoții, îi era dor de casă, dar încetul cu încetul s-a obișnuit cu noua viață. De atunci, a mai revenit de câteva ori în Polonia. Iar una dintre aceste plecări i-a adus o surpriză frumoasă: acolo și-a cunoscut iubitul.

Cristina, îți amintești cum ai luat decizia să pleci prima dată?

Vai, câte emoții aveam! Acum îmi amintesc și râd. Până atunci nu mai fusesem plecată singură atât de mult timp. Acasă erau mama, tata, totul îmi era cunoscut. Iar acolo mă așteptau o țară străină, un loc de muncă nou și oameni pe care nu-i cunoșteam.

Și mama își făcea griji. Mă întreba întruna dacă am luat tot ce-mi trebuie. Dar eu voiam tare mult să încerc. Nu mai voiam să le cer părinților bani pentru orice. Voiam să câștig singură. Ne-am înțeles că plec pentru un contract, iar dacă nu-mi place, mă întorc acasă.

Cum au fost primele zile de muncă în depozit?

Cele mai grele, sincer! Depozitul era uriaș, toți se grăbeau undeva, fiecare știa ce are de făcut, numai eu mă gândeam: „Doamne, cum o să mă descurc aici?”

Pregăteam și ambalam comenzi, lucram cu scanerul, verificam produsele. La început mă mișcam mai încet, de frică să nu încurc ceva.

Țin minte că după tură o sunam pe mama și îi povesteam cum mi-a trecut ziua. Uneori eram atât de obosită, că voiam doar să mănânc și să dorm. Dar cu timpul m-am obișnuit, mi-am făcut prietene și parcă totul a devenit mai ușor.

De ce ai hotărât să te întorci în Polonia după primul contract?

Pentru că mi-a plăcut! Mai ales când am primit primii bani câștigați de mine. Eram atât de bucuroasă! Deja mă gândeam ce să-mi cumpăr și cât să pun deoparte.

A doua oară am plecat fără atâtea emoții. Știam ce muncă mă așteaptă, ce să iau cu mine și cum merg lucrurile acolo. Polonia nu-mi mai părea atât de străină. Aveam deja magazine preferate și locuri unde îmi plăcea să ies în zilele libere.

Și la una dintre aceste plecări ți-ai cunoscut iubitul?

Da! Și asta chiar nu era în planurile mele! (Râde.)

Eu plecasem cu un singur gând: să muncesc, să strâng bani și să mă întorc acasă. El lucra tot în Polonia, doar că în altă secție. La început ne vedeam într-un grup de prieteni, ne salutam, mai schimbam câteva vorbe. Apoi am început să vorbim tot mai des și să ne scriem.

Mă simțeam foarte bine cu el. Puteam să stăm ore întregi după muncă, să povestim și să râdem din orice prostioară. La un moment dat, mi-am dat seama că abia aștept să-l văd din nou.

Cel mai amuzant e că nici n-am observat când m-am îndrăgostit. Îmi spuneam: „Ei, îmi place de el, și ce dacă?” Iar acum suntem împreună! Uneori glumesc că am plecat în Polonia după bani și m-am întors și cu dragostea. Mama zice că bine am făcut că nu m-am răzgândit atunci.

Nu v-ați gândit să rămâneți definitiv în Polonia?

Am vorbit și despre asta, desigur. Dar deocamdată nu vrem să facem planuri prea departe. Mie îmi place aici, dar mi-e dor și de casă. Mai ales când nu-mi văd familia mult timp.

Deocamdată îmi convine așa: vin, muncesc, mă întorc acasă. Pe urmă mai vedem. Doar sunt încă tânără! Avem timp să le hotărâm pe toate. (Râde.)

Ce le-ai spune fetelor care se tem să plece pentru prima dată la muncă peste hotare?

Le-aș spune că e normal să aibă emoții. Eu aproape că m-am răzgândit înainte de plecare! Dar dacă îți dorești să încerci, de ce nu?

Important e să afli din timp unde pleci, ce vei avea de făcut și unde vei locui. Și să ai neapărat niște bani la tine pentru început.

Și încă ceva: să nu te descurajezi dacă la început îți este greu. Și eu oboseam, mă încurcam, mi se făcea dor de casă. Dar acum îmi amintesc prima plecare cu zâmbetul pe buze.

Uneori mă gândesc: dacă atunci mă speriam și rămâneam acasă, probabil nici nu ne cunoșteam. Și eu plecasem doar la muncă! Cine s-ar fi gândit că o să se întâmple așa?